Salt la informațiile despre produs
3D Asian Nail Art - curs perfectionare

3D Asian Nail Art - curs perfectionare

300 lei
TVA inclus

‼️⚠️ Atenție, pentru metoda de plată: AVANS - Restul sumei integrale se va achita in ziua cursului.

Perioada
Alege Metoda de Plată
Stoc epuizat

‼️⚠️ ‼️⚠️‼️ ⚠️‼️ ⚠️‼️ ⚠️

NUMARUL DE TELEFON este OBLIGATORIU pentru înscriere!

Vă rog să vă asigurați că îl treceți la finalizarea comenzii!

Cursul 3D Asian Nail Art este un curs avansat, dedicat tehnicienilor care își doresc să își dezvolte creativitatea și să învețe tehnici complexe de nail art inspirate din estetica asiatică. Pentru participare este necesar să ai deja experiență în domeniu sau minimum un curs de bază (nivel 1)🥰

 

Pe parcursul celor două zile vom explora modul în care se construiește un set artistic complet, de la concept și inspirație până la execuția finală. Accentul va fi pus pe tehnica tipsurilor reutilizabile, pe crearea unui set freestyle coerent și pe modul în care ne putem inspira din elemente culturale și vizuale specifice Asiei.

 

În prima zi vom aborda partea teoretică: vom discuta despre teoria culorii și armonii cromatice, cum alegem paleta potrivită și cum construim o compoziție vizuală echilibrată. Vom analiza elemente reprezentative din China, Coreea și Japonia, astfel încât fiecare cursantă să își poată alege o direcție artistică inspirată din aceste culturi. În aceeași zi vom începe și partea practică dedicată sculpturii 3D cu pudră acrilică, unde veți învăța cum să creați și să modelați diferite animăluțe și elemente decorative 3D, dar și tehnici pentru texturi, layering și volum.

 

La finalul primei zile, fiecare participantă va avea ca temă să gândească conceptul freestyle al setului pe care îl va realiza în ziua a doua.

 

În a doua zi ne concentrăm pe tehnica tipsurilor reutilizabile și pe realizarea efectivă a setului artistic. Fiecare cursantă își va alege forma și lungimea tipsurilor în funcție de țara de inspirație aleasă și va integra elementele 3D create anterior în compoziția finală. Vom lucra pas cu pas la construirea unui set coerent, echilibrat și spectaculos.

 

Pe parcursul cursului vom discuta și despre:

 

  • cum dezvoltăm un stil artistic personal
  • cum găsim inspirație pentru seturi freestyle
  • cum combinăm texturi, culori și elemente 3D pentru un impact vizual puternic
  • trucuri pentru a crea seturi complexe într-un mod eficient și structurat

 

 

La final, fiecare participantă va pleca cu un set complet realizat, noi tehnici avansate de nail art și o înțelegere mai profundă a modului în care se construiește un concept artistic✨💞

 

La final se oferă diplomă de participare.

Ce trebuie sa stii înainte de a te inscrie la un curs:

Durata unui curs

Datorită naturii sale, cursurile fizice pot ține și până seara târziu (11-12) în funcție de fiecare cursantă. Dacă finalizați totul și terminați lucrarea pe ziua respectivă, aveți alegerea de a pleca mai devreme. Cursantele nu vor fi grăbite sau puse sub presiune, ci vor fi lăsate să lucreze în ritm propriu, tocmai, pentru a le acorda toate șansele de a înțelege tehnicile specifice fiecărui curs.

Instrumentar și materiale

În cadrul academiei aveți toate instrumentarele și materialele necesare pentru cursuri. Nu trebuie să veniți cu nimic de acasa, poate doar cu o agendă și instrumente de scris pentru a vă lua notițe în timpul cursului.

Vei primi informații ulterioare pe grupul de WhatsApp

Alte notificări, detalii, cât și comunicări pentru cursante se vor face in grupul de WhatsApp dedicat cursului din perioada respectivă, deci de aceea este extrem de important să vă lăsați numărul de telefon!

Alte cursuri: